Omul isi calauzeste drumul vietii in cautarea fericirii. E dreptul fiecaruia sa fie fericit, e dreptul fiecaruia sa caute si e dreptul fiecaruia sa spere. Fericirea nu este ceva ce se cauta, ci doar ceva ce se gaseste. Aceasta cred ca este marea eroare: cautarea fericirii este gresit, gasirea fericirii este corect. Da, logica spune ca nu poti gasi ceva ceea ce nu cauti, eventual poti intalni dar nu gasi. Insa, fericirea nu tine de logica, asa cum nici iubirea nu tine de logica. Amandoua, fericirea si iubirea, merg mana-n mana si, niciuna nici alta nu trebuie cautate, ci doar gasite.
Fericirea este atunci cand faci pe altii fericiti. Fericirea este o clipa, o clipa in care gestul tau a contat. Fericirea este altruism. Fericirea este iubire. Si, de fapt, fericirea este fericire si atat. La fel ca si iubirea, fericirea nu are definitie, pentru cele doua nu s-au inventat cuvintele pentru a putea fi explicate…si e foarte bine asa.
De cand eram mic, aud in jurul meu aceeasi poveste optimista…care se termina intotdeauna cu…Totul va fi bine!
Indiferent de situatie, avem tendinta de a crede, ca in final, indiferent de cat de greu sau de nenorocit este momentul pe care-l traversam…totul va fi bine! De ce? poate din influenta filmelor hollywoodiene, poate din pricina convingerilor de viata, a inconstientei sau a increderii in noi…
Si daca nu va fi asa?
Ideea e ca nu are cum sa fie altfel, atata vreme cat suntem constienti ca traim!
Mergand pe strada zilele astea, am inceput sa ma uit la fetele oamenilor, sa incerc sa deslusesc ce este dincolo de mustata, de ochii albastrii, de buzele senzuale sau pometii zbarciti de trecerea aniilor. Este un exercitiu interesant. Din pacate unii treceau prea repede, se grabeau prea rau, si nu aveam timp sa le studiez asa cum as fi vrut expresia fetei. Totusi, in aceasta scurta plimbare, nu am observat pe nimeni a carui fata sa-mi inspire fericire. Nu stiu de ce, unii radeau, unii erau incruntati, altii distrati dar niciunul nu mi s-a parut fericit. Am inceput sa ma gandesc de ce nu vad fericire in jurul meu, ce conditii cosmice sau lumesti trebuiesc indeplinite ca sa putem fi fericiti. Cum ne comportam atunci cand suntem fericiti si de ce, de cele mai multe ori, suntem in cautarea fericirii.
Intr-o discutie interesanta, in care am dezbatut principiul fericirii si modul de interpretare, mi s-a spus ca fericirea este acea stare de implinire suprema, pe care o intalnim o data in viata, atunci cand atingem apogeul dorintelor si nazuintelor noastre. Fericirea absoluta, in a carei cautari si incercari de explicare si descoperire a chinuit mintiile inteleptilor lumii de mii de ani, exista cu adevarat? Eu nu inteleg de ce trebuie sa fim stricti cu implinirea fericirii?
Pentru mine, fericirea este asimilata vietii. Eu sunt fericit ca traiesc, si intr-un mod ciudat poate, toate evenimentele pe care le traiesc ma fac fericit. E drept ca este greu, chiar foarte greu, sa ma declar fericit tot timpul. Viata iti rezerva multe neajunsuri, neimpliniri sau tragedii, a caror aparitie nici macar nu o poti controla. Cu toate astea, nu cred ca exista fericire mai mare decat sa traiesti, depinde de fiecare cum o face, depinde de fiecare daca reuseste sa traiasca frumos sau nu. Citand un om de spirit, “poti avea multe bucurii fara sa fi fericit, dar nu poti fi fericit fara sa traiesti multe bucurii”.
Am selectat cateva vorbe, spuse de oameni ai tuturor timpurilor, legate de feicire… fiecare din ele mi se pare adevarata, dar in niciuna nu am gasit semnificatia pura, adevarata, intriseca, pe care o simt eu prin fericire.
Fericirea este un ideal, este opera imaginaţiei. – Marchizul de Sade
Fericirea este mulţumirea de sine. – Aristotel
Nu există fericire de care să-ţi aminteşti fără tristeţe. – Octavian Paler
Fericirea e să ştii să îţi doreşti ceea ce ai deja. – Sfantul Augustin
Poate fericirea e iubire…iubirea aia fara granite…poate…
later edit:fericirea-i cand iti amintesti cat de fericit esti cand iubesti
