Nicusor Dan


Candidatura curajoasa la Primaria Bucuresti

Am scris un articol despre Primaria Bucuresti si candidaturile din 2012. Din pacate am omis un candidat, pe Nicusor Dan. Sincer, reanalizand problema Primariei Bucuresti, cred ca Nicusor Dan, la nivel etic si moral este cel mai potrivit candidat. Din pacate nu cred ca are nicio sansa. Insa nici Grecia nu avea nicio sansa sa castige Campionatul European de fotbal, nici David in fata lui Goliat…asa ca, potrivit inteleptului proverb, never say never, nu vom afla raspunsul decat in ziua afisarii rezultatelor.

Cred ca pentru prima data candidaturile pentru Primaria Bucurestiului imi trezesc cu adevarat interesul. Toti candidatii au cel putin o caracteristica unica si utila. Nicusor Dan hoatararea si entuziasmul, George Becali spiritul civic, Prigoana capacitatea de a percepe fenomenul la nivel larg, Columbeanu spiritul managerial si Oprescu experienta in administratia publica. La toate astea, cred ca toti au cate ceva din calitatea pe care o numeam in articolul precedent ca fiind necesara, bunul simt. In afara de Nicusor Dan, toti ceilalti patru au personalitati puternice, definite deja public si nu cred ca s-ar putea intelege. Asa ca, in cazul destul de probabil in care Nicusor Dan nu reuseste sa castige functia de Primar al Bucurestiului, pe oricare dintre ceilalti patru l-as aprecia mult mai mult daca l-ar angaja pe acesta consilier personal. (si nu doar de fatada!)

Pe Nicusor Dan il consider potrivit pentru ca: 1. Pana acum a demonstrat ceva. 2. Pentru ca are un discurs coerent si direct. 3. Pentru ca este de ceva timp implicat direct in problemele Bucurestiului. 4. Pentru ca pare sincer. 5. Pentru ca este tanar.

Paste 2012 si intrebari


Noaptea Invierii la o biserica din Bucuresti; Arhi si parerea lui despre maidanezi; Bun simt si umanitate

1. Am fost in preajma orei 00.00 la o biserica din Bucuresti pentru a lua Lumina. Eu nu sunt o fire extrem de bisericoasa, cred in Dumnezeu dar nu practic traditiile bisericesti. Am o alta parere despre cum ar trebui sa se manifeste credinta in Dumnezeu, dar relevanta acestei pareri nu are legatura cu ceea ce vreau sa spun. Azi-noapte, la Biserica, am vazut o gasca de pusti 15-16-17 ani care asteptau sa ia Lumina. In timpul asteptarii se imbranceau, injurau, tipau si faceau galagie. Un batran, la vreo 60-70 de ani, ingana Preotul in timpul slujbei. Foarte multi se imbranceau si se agitau, fara sa asculte in liniste slujba sau sa aiba vreo farama de decenta. Sunt curios, de ce au venit acesti oameni la Biserica?

2. Arhi a postat, condus de un val de furie si revolta, un articol pe blogul lui (in fine, articol e mult spus, dar despre cum creeaza content unii dintre bloggerii A list vorbim alta data) despre pensionari si cainii vagabonzi. Concluzia lui este: Fuck them all! Nu stiu de ce iti scriu, cred ca sunt nervos pe prostia golanilor si a bagaboandelor de se plang de pensii mici, dar bani de mancare la jabe au. Intrebare: Ce legatura are hranirea cainilor cu existenta lor, in haite, pe strazi?

3. Azi este Pastele si este in firea umana ca in preajma momentelor de sarbatoare, sa fim mai buni, mai intelegatori, sau nu neaparat mai buni si mai intelegatori, dar mai concentrati pe aceste detalii. Asadar, in spiritul acestora, dar si in spiritul primelor doua puncte, va intreb: Cand am incetat sa mai fim oameni? Cum facem sa reintroducem bunul-simt in lista de must-have-uri ?

Shayna, Alina Rad, Lety, Chinezu, Groparu, Cabral, RenuntLaFumat

Cel mai frumos oras


Bucureştiul, îndeosebi, are cele mai toxice amurguri, în toate anotimpurile. E greu să rămâi singur, să nu te îndrăgosteşti, să nu-ţi cauţi pereche într-un astfel de oraş, în care soarele se stinge cu atâta melancolie… Mircea Eliade (Nunta in cer) 1938

Apus in Bucuresti
Apus in Bucuresti

Recunosc, sunt un pic indragostit de orasul Bucuresti, asa ca probabil ca sunt subiectiv. Pentru mine este cel mai frumos oras. Nu am vizitat foarte multe orase, am vazut cateva, probabil principalele orase ale Europei si inca putine. Pe multi i-am auzit vorbind despre Barcelona, altii despre Roma, unii au preferinte mai filtrate de atat, le plac orase mai micute, mai putin cunoscute. Eu m-am nascut si am crescut in Bucuresti. Aici am toate amintirile, bune, rele, fericite sau triste. Fiecare oras are cate ceva special, toate au o anumita tinuta, istorie, traditie, poveste. Cred ca cel mai frumos oras este cel cu care iti poti imparti propria-ti poveste. Pentru mine acesta este Bucuresti.

Pentru tine, care e cel mai frumos oras? 

Va place sa calatoriti?


Calea VictorieO plimbare pe Calea Victoriei. Vizitati Bucurestiul!

Am citit pe site-ul celor de la Fundatia Calea Victoriei despre initiativa lor de a face o plimbare turistica pe Calea Victoriei. Ma intrebam, cati dintre noi trec zilnic pe acolo, cati cunoastem istoria acestei artere principale din Bucuresti, povestea cladirilor ce o incadreaza, cati stim altceva decat ca este un bulevard cu sens unic, cu chirii foarte scumpe, cu multe muzee, magazine si firme de lux?

Mi se pare o initiativa foarte buna si inteligenta a celor de la Fundatia Calea Victoriei, sper ca evenimentul sa se repete si, mai mult sa se diversifice, sa devina o obisnuinta astfel de evenimente. Iata o mica introducere:

In aceasta expeditie culturala veti descoperi frumusetea caselor si monumentelor de pe Calea Victoriei si veti afla povestea oamenilor care le-au construit si momentele memorabile petrecute pe aceasta cale regala.

Calea Victoriei este una din cele mai vechi artere ale Bucureştiului. Înainte de domnia lui Constantin Brâncoveanu, strada nu făcea parte din Bucureşti, numele ei fiind Drumul Braşovului şi era formată doar din segmentul dintre Cercul Militar şi Piaţa Victoriei. Porţiunea cuprinsă între Piaţa Naţiunilor Unite (fostă Piaţa Senatului) şi bulevardul Regina Elisabeta era cunoscută în acea vreme sub numele de Uliţa Mare spre Sărindar pentru că ducea către biserica Sărindar (astăzi, Cercul Militar Naţional).

Drumul, rezultat din unirea dintre Drumul Braşovului si Uliţa Mare spre Sărindar, a fost deschis în anul 1692, de către domnitorul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, sub numele de Podul Mogoşoaiei. Uliţa nou formată era pavată cu trunchiuri de copaci. Străzilor astfel pavate li se spunea poduri, motiv pentru care şi noua cale primeşte denumirea de „Pod”, Podul Mogoşoaiei. Noua stradă a fost construită pentru a asigura o cale de legătură între moşia voievodului – Mogoşoaia şi palatul domnesc, amplasat în apropierea Curţii Vechi. Artera devine drumul principal al capitalei, de-a lungul ei construindu-se case boiereşti, biserici, hanuri, hoteluri, prăvălii, magazine de lux, cafenele şi instituţii de stat.

Casele si palatele pe linga care vom trece si despre care vom povesti sint Casa Cesianu, Palatul Cantacuzino, Casa Disescu, Casa Vernescu, Palatul Ghika-Gradisteanu, Academia Română, Casa Monteoru-Catargi, Palatul Romanit, Palatul Stirbei, Athenee Palace, Muzeul Theodor Aman (vizita interior), Ateneul Roman, Palatul Regal, Biblioteca Centrala Universitara, Biserica Creţulescu,  Palatul Telefoanelor, Teatrul Odeon, Casa Capsa, Cercul Militar National, Biserica  Sarindar, Hotel Bulevard, Pasajul Macca-Villacrosse, CEC, Palatul Postelor, Biserica Stavropoleos (vizita interior) si Carul cu Bere.

Evenimentul va avea loc pe 5 martie, inscrierile se fac pe baza de e-mail, mai multe informatii gasiti accesand acest link: http://www.fundatiacaleavictoriei.ro/2010/descopera-calea-victoriei/

Plimbare placuta! :)

Liceul Gh. Sincai, povestea continua


“Puilor!”

Este vorba tot despre Liceul Sincai, institutia de invatamant construita in perioada interbelica, pe cand Romania insemna ceva pe harta lumii, iar Bucurestiul interbelic capata porecla de “Micul Paris”. In ultimul articol am povestit o amintire cu doamna profesor Mariana Balici. In acelasi articol am promis ca voi reveni cu o amintire despre fosta mea diriginta  diriginta mea, doamna profesor Florentina Brandibur.

M-am gandit mult ce sa povestesc, sunt multe amintiri placute si vesele pe care le am cu doamna diriginta. Pour le connaisseurs, cei ce au trait impreuna cu mine acele vremuri, am sa dau cateva cuvinte cheie legate de unele amintiri: cheile de la cabana Miorita, Gura Humorului, dintele, “tortele”, dimensiunea punctului. Sunt sigur ca aceste cuvinte nasc rasete si nostalgii multora! Am ales sa scriu nu despre o intamplare specifica ci despre modul in care ni se adresa diriga: “Puilor!” N-am sa uit niciodata acest apelativ, dintre toti profesorii dansa era singura care ne spunea asa. Astfel incat este evident pentru toti, ca inainte de misiunea didactica, inainte de mustrarile obligatorii pe care ni le administra, inainte de orice dansa ne privea ca pe proprii copii. Si ne-a demonstrat asta in multe randuri, la orele de dirigentie, la absente, la discutiile pe care le avea cu noi in afara orelor de curs, la vizitele pe care ni le facea, la sedinte, la bac. Anii de liceu au fost mai usor digerati si mai bine intelesi din postura de pui ai doamnei Brandibur. Sunt sigur de asta! Si pentru acest lucru, va multumesc doamna diriginta, va multumesc pentru ca am fost pentru dumneavoastra mai mult decat inca o clasa.

Pentru cine nu este sau a fost in Sincai mai multe informatii despre liceu pot fi gasite pe site-ul acestuia.

George Bacovia


Viaţa e mai tare decât mizeriile ei. – George Bacovia

Bacovia a trait 24 de ani in zona Sura Mare din Bucuresti (actual City Mall), unele dintre poeziile sale sunt inspirate din plimbarile pe care le facea in parcul Tineretului, pe langa Crematoriu sau Abatorul Vacaresti…

Opera lui George Bacovia este reprezentativa pentru unul dintre cei mai originali poeţi romani de după Eminescu, despre “bacovianism” vorbind toti marii nostri critici. Poezia lui Bacovia este expresia cea mai elocventa şi mai durabila a simbolismului autohton, cu toate temele, motivele şi tehnicile specifice acestui curent literar pe plan european. Se regasesc în opera sa poetica toate instrumentele tehnicii simboliste: simbolul, sugestia, corespondentele, muzicalitatea, cromatica, olfactivul, prozodia, precum si temele si motivele ce ilustreaza si definesc acest curent: conditia poetului si a poeziei, solitudinea, melancolia, spleen-ul, misterul, evadarea, natura (cu motivul ploii dezintegratoare si al anotimpurilor nevrotice), nevroza, iubirea deprimanta, orasul sufocant ele.

Decor

Copacii albi, copacii negri
Stau goi în parcul solitar
Decor de doliu funerar …
Copacii albi, copacii negri.

În parc regretele plâng iar …

Cu pene albe, pene negre
o pasăre cu glas amar
Străbate parcul secular …
Cu pene albe, pene negre …

În parc fantomele apar …

Si frunze albe, frunze negre;
Copacii albi, copacii negri;
Si pene albe, pene negre,
Decor de doliu funerar …

În parc ninsoarea cade rar …

Un pic din istorie despre Bacovia si unde ii gasiti casa memoriala (cea din Bucuresti)…

Poetul bacauan la origini s-a mutat in Capitala in anul 1933, intr-o casa cosntruita din banii sotiei sale, Agatha Bacovia. Bacovia a avut cateva slujbe, printre care cea mai bine platita a fost cea de bibliotecar. Lui Baociva insa ii placea sa stea acasa, in camera lui, sa scrie, sa deseneze sau sa cante. Sa ai ocazia sa stai in acea camaruta este ceva demn de tinut minte, avand in vedere ca este o camaruta ca oricare alta. Unica probabil prin faptul ca acolo exista un ceas care s-a oprit in momentul mortii poetului. Agatha este cea care l-a oprit.

Datorita ei si a eforturilor familiei poetului s-a infiintat in 1958 Muzeul Memorial George Bacovia in locuinta lui Bacovia, de unde si-a publicat cea mai mare parte a operei sale si unde se zice ca s-a simtit cel mai bine… pana s-a stins din viata in anul 1957.

Cum am spus, muzeul a luat fiinta in 1958 dar a fost inaugurat abia in 1966, asta deoarece Statul le-a cerut familiei lui Bacovia (vaduva si fiul acestuia, Gabriel) sa finanteze ei singuri muzeul, ceea ce nu era cel mai simplu lucru de facut. Dupa deschiderea muzeului, Gabriel Bacovia este cel care s-a ocupat de conducerea sa insa nici dupa trecerea primului hop lucrurile nu au devent mai usoare.

Desi muzeul memorial se afla sub patronajul Muzeului de Literatura, banii nu erau multi si intr-un final Gabriel Bacovia nu a avut de ales decat sa vanda din posesiunile familiei sale (si deci din exponatele de muzeu) pentru a face rost de bani.

Din fericire in muzeu au ramas destule exponate de valoare. Cea mai mare parte a colectiei o reprezinta opere de arta si de sculptura realizate de artisti contemporani cu cuplul de scriitori/autori. In timp ce privesti fiecare piesa, domnul muzeograf iti povesteste viata fiecareia, de la micile tablouase cu peisaje agrare pana la portretul poetului facut pe ascuns ce troneaza in living.

In putinul timp pe care poti sa-l petreci aici ai ocazia sa-l cunosti cat de cat pe poetul pe care cu placere il citeam in liceu (ceea ce nu se poate spune despre prea multi poeti din manualele de limba romana :) ).

Muzeul este deschis zilnic intre orele 10 – 18 cu exceptia zilei de luni cand este inchis.
Telefon: 635 39 32, 650 74 95
Adresa: Str. George Bacovia, nr 63

 sursa de documentare

Liceul Gheorghe Sincai


Liceul Gh. Sincai

Liceul Sincai

 ”Fratilor, e groasa!”

Am absolvit si eu, pe vremea mea Liceul Teoretic Gheorghe Sincai, acum Colegiul National Gheorghe Sincai, denumire obtinuta exact in anul absolvirii mele, 2002. Am fost la o clasa de mate-fizica, diriginta mea a fost Florentina Brandibur, profa de romana Mariana Balici, la matematica am inceput cu doamna profesor Ghervasie (Dumnezeu sa o ierte!) si am terminat cu doamna Mihaela Iordache, la istorie am prins-o ca profesor pe doamna Atansov, la sport domnul Nicula, la biologie doamna Braghina, la fizica domnul Pascanu, la engleza doamna Ilie, la franceza doamna Ciobotaru, la chimie doamna Florescu, latina am facut cu doamna Tematoru, psihologie si logica cu doamna Nedelcu, geografie cu doamna Zbaganu. De la toti am invatat un lucru, e greu sa fi profesor de liceu. Un profesor este mai mult decat un simplu cineva care-ti preda o materie. Sincer, la noua ani de la terminarea liceului, le multumesc tuturor profesorilor mei, in primul rand pentru ca mi-au fost dascali! 

Vreau sa scriu cate o amintire despre fiecare profesor; e greu sa scriu doar cate una, sunt atat de multe. Voi incepe cu prima ora de romana. In 1998, toamna, a inceput liceul. Eram niste copii, in mare parte timizi, nerabdatori sa incepem o noua aventura, viata de licean. Imi amintesc cum, in prima zi de liceu, la prima ora de romana, stateam toti cuminti si respectuosi in banci asteptand profesorul. Se zvonise printre noi ca doamna Balici este unul dintre cei mai severi profesori. Cand a intrat in clasa, toti ne-am ridicat in picioare sa o salutam, dansa ne-a facut un semn grabit sa ne asezam. Dupa ce a lasat catalogul pe catedra, s-a asezat pe o banca in mijlocul nostru si dupa ce s-a prezentat, ne-a spus asa: “Fratilor, e groasa!” si ne-a explicat, in cuvinte simple, neformale, pot spune chiar parinteste, diferentele dintre cerintele liceului si cele ale scolii generale, ce vor insemna urmatorii patru ani, ce greutati vom intalni si, mai ales, cat de importanta este pentru viata noastra viitoare aceasta perioada, liceul. Orele de romana urmau sa fie cele mai asteptate dintre orele de curs. Interactive, dinamice, creative si pline de invatamant, mai ales invatamant de viata. Am invatat multe de la doamna Balici, in special, am invatat cat de importanta este comunicarea, cat de important este sa asculti fiecare punct de vedere si cat de important este sa gandesti cu mintea ta. La orele doamnei Balici am experimentat pentru prima data brainstormingul, exercitiile de brainstorming de la orele de romana mi-au folosit enorm pana acum si, cred ca-mi vor folosi toata viata. Sunt multe de spus, multe de povestit. Mai spun doar atat: Multumesc frumos doamna profesor Balici! 

Voi continua intr-un articol viitor cu o poveste despre doamna Brandibur. 

Despre cine a fost Gheorghe Sincai, puteti sa-i cititi biografia. B. P. Haşdeu l-a caracterizat ca fiind „sublim Prometeu al neamului românesc”, deoarece şi-a asumat „de bună voie furia unui martiriu de o viaţă întreagă, fiindcă îndrăznise nenorocitul a răpi pentru fraţii săi… fulgerul lui Joue: Istoria Românismului” 

Despre liceul din Bucuresti, puteti vizita site-ul acestuia.

Parcul Cismigiu


Istoria Parcului Cismigiu

În 1779, domnitorul Țării Românești, Alexandru Ipsilanti a poruncit construirea a două cișmele în București. Prima cișmea s-a făcut pe locul unde este astăzi grădina dinspre strada Știrbei Vodă. Balta apărută era un focar de infecție în mijlocul orașului. În vecinătatea acestei cișmele și-a ridicat o reședință Dumitru Siulgi-basa, șeful lucrărilor peste cișmelele orașului, numit și “marele cișmigiu”. El avea ca principală însărcinare supravegherea curgerii apelor. Treptat, în folclorul urban “lacul lui Dura Neguțătorul” dispare din toponimie și apare acela al “Cișmigiului”. Orașul nu s-a extins foarte mult către Vest din cauza inundațiilor aproape anuale care umflau lacul Cișmigiu (nivelul său creștea până la Cercul Militar de astăzi).

În 1830, generalul Pavel Kiseleff a dispus secarea bălții și transformarea terenului într-o grădină publică. Lucrul acesta se petrece abia în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu, în 1847, când a fost chemat grădinarul peisagist Wilhelm Mayer, fostul director al Grădinilor Imperiale din Viena, și însărcinat cu transformarea terenului insalubru într-o frumoasă grădină. Mayer a fost ajutat de grădinarul Franz Harer.

După abdicarea lui Gh. Bibescu din 1848, noul domnitor, Barbu Știrbei, hotărăște să se sape un heleșteu și un canal de legătură cu Dâmbovița. Cel mai important an pentru transformarea grădinii a fost 1852. Pentru prima dată s-a făcut împrejmuirea cu uluci, s-au montat o sută de “canapele” (lavițe) fără rezemătoare, din lemn de stejar și lungi de un stânjen.

Lucrările de înfrumusețare s-au încheiat în 1854, când s-a făcut și inaugurarea oficială a grădinii Cișmigiu. În 1856, o parte a lacului a secat datorită pantofarilor dimprejur ce aruncaseră aici resturile de materiale specifice meseriei lor.

La 1857 parcul era vizitat de iubitorii de nou și de aventuri galante, realitate descrisă de N.T. Orașanu:

Cquote2.svg aici fu o baltă mare, un loc umed, mocirlos/sălbatec din natură, necurat, nesănătos/însă arta poate multe și ea făcu un paradisu/cum la mulți din ipokimeni nici că le trecea prin visu./.. Aici vine toată mâna, și s’amestecară împreună/eleganța, lux, mândrie, maniere și turnură,/vorbe dulci și complimente sbor din fiecare gură./Câte un june c’o grizetă, prin tufișuri că se pierde…. Cquote2.svg 

În iarna anului 1883, lacul din grădină a înghețat și s-au organizat concursuri pe gheață. Primăria orașului a cumpărat un teren din fosta grădină a familei Crețulescu, mărind astfel suprafața grădinii Cișmigiu cu 15.000 de metri pătrați. Au fost aduse lebede și pelicani. În partea dinspre Schitu Măgureanu s-a amenajat în 1943 Rotonda scriitorilor, unde sunt expuse busturile marilor scriitori români: Mihai Eminescu, Alexandru Odobescu, Titu Maiorescu, Ion Luca Caragiale, George Coșbuc, Ștefan Octavian Iosif, Ion Creangă, Alexandru Vlahuță, Duiliu Zamfirescu, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Nicolae Bălcescu și Vasile Alecsandri.

Pe o altă alee se găsește monumentul de marmură pentru cinstirea soldaților francezi din primul război mondial. Alte monumente ale grădinii: bustul Maica Smara, Gheorghe Panu, Izvorul Sissi Stefanidi.

În Grădina Cișmigiului există un loc special, La Cetate, unde se află ruinele unei mănăstiri construite de logofătul Văcărescu în 1756, din incinta căreia pornea un tunel secret care lega Palatul Crețulescu de malul plin de ascunzișuri al Dâmboviței.

sursa de documentație

Gambrinus si Bucurestiul interbelic


Cine n-a baut un Gambrinus?

Cea mai cunoscuta bere romaneasca este Gambrinus. Numele si istoria sa transforma savurarea unei beri intr-o lectie de istorie.

Gambrinus a fost numele pe care dramaturgul Ion Luca Caragiale l-a dat berariei pe care a deschis-o in 1901 vis-a-vis de fosta cladire a Teatrului National de pe Calea Victoriei, care a fost distrusa al doilea razboi mondial de bombardamentele americane. Beraria si-a continuat existenta si dupa plecarea lui Caragiale la Berlin, functionand in acelasi loc pana la inceputul anilor ’40, cand cladirea in care functiona a fost demolata.

In timpul razboiului, localul s-a mutat la intersectia Bulevardului Elisabeta cu Strada Brezoianu in cladirea hotelului Palace, devenit dupa razboi Hotel Cismigiu. Beraria a rezistat in acest loc de-a lungul intregii perioade comuniste, fiind unul din locurile de referinta pe harta Bucurestiului din aceasta perioada. Localul a fost inchis insa dupa Revolutie. Ca urmare a riscului seismic ridicat, cladirea monument istoric in care a functionat si beraria a fost evacuata.

Din pacate, dupa ce a fost retrocedata proprietarilor si vanduta unui dezvoltator spaniol, cladirea hotelului, precum si celebra berarie, au ramas in starea initiala, si anume de epave. Cunoscand starea actuala a economiei si dificultatile financiare pe care le intampina dezvoltatorul, ma gandesc ca n-ar strica, ca primaria sa faca o oferta acestuia si sa incerce administrarea unuia dintre locurile de referinta ale orasului.

Website Story


Bucuresti, noapte, curve, cazinouri, alcool

Filmul Website Story al lui Dan Chisu este un film reusit din toate punctele de vedere. Actorii sunt alesi bine si joaca bine, decorul prezinta perfect realitatea, mesajul este dur, puternic si intepator. Totul este sa si ajunga la cine trebuie! Intr-adevar, Bucurestiul noaptea se transforma! Ies din casa smecherii, camatarii, traficantii, toate soiurile de delicventi cu putinta. Apar tantosi, imbracati frumos cu haine scumpe cumparate de la Milano (via Ciordelli), tureaza nervos motoarele bolizilor, de parca s-ar grabi undeva, ceasurile (Hublot SH) le poarta ostentativ, telefoanele (Vertu) stau peste portofel (Louis Vuitton), tot ostentativ. In primele ore ale noptii incep sa populeze cafenelele bistro din centru (Decebal sau Dorobanti – Nu! Beller e pentru pustani!), pregatiti sa plateasca sute de lei pe ceaiuri, cafele si fripturi (pretul mediu al unei fripturi de vita cu garnitura, foccacia, un pahar de vin, un espresso si o apa plata este echivalent cu 25% din salariul minim pe economie). Bineinteles, trabucul Cohiba No.5 este si el prezent! Mai tarziu, care pe unde prefera, unii la cazino, altii la bordel, altii la “ture de oras”, altii prin cluburi…si tot asa, se roiesc pana dimineata, cand romantic asteapta rasaritul soarelui, in Bucuresti.

Nu  sunt descrieri ironice, sunt realitati! Nu sunt invidios pe ceasurile, masinile sau hainele lor, nu de asta spun ca au proveniente cel putin indoieltnice, stiu sigur ca-i asa! Ca sa fiu corect pe deplin, 80% din ei se incadreaza in descrierea mea. Fetele care apar in aceste anturaje? Nu vreau sa intru in discutia asta, spun doar atat, se completeaza cu baietii

Bucurestiul noaptea se schimba! O parte din el se transforma intr-un oras degenerat, populat de degenerati! Cunosc si am vazut cazuri de adolescenti si adolescente furati de acest mediu, pierduti in el, din pacate! Filmul lui Chisu reflecta realitatea actuala a orasului, contrastele existente si descrie perfect mediile reale din Bucuresti. Parerea mea este ca aceste film ar trebui vazut de toti parintii cu copii de peste 14 ani, ca o lectie despre realitatea din orasul farmaciilor, bancilor, cazinourilor, curvelor si alcoolului!