E topul meu, am selectat din fiecare an cate 5 articole, in functie de preferinta personala…sper sa va placa

2009

1. O dimineata insorita. John, ai pescuit vreodata in Tamisa?

Este iarasi luni. Ma trezesc greu, dupa un weekend destul de agitat. Ies in graba pe usa, la 9.00 a.m. am o intalnire in Piata Unirii. Tinand cont de traficul infernal ce a revenit incepand cu 15 septembrie (de parca toti elevii au masini!) si de durerea de cap ce nu-mi da inca pace, decid sa merg pe jos pana la locul de intalnire. Ma opresc in coltul strazii, la o celebra cafenea americana, si-mi comand un latte si o briosa cu piersici. Ies, si vad in jurul meu agitatia urbana, oameni in costum coborand din tramvai in graba, altii grabind terminarea cafelei, soarele straluceste orbitor in sticla centrului de afaceri din apropiere. Fac cativa pasi, din ce in ce mai mult peisajul seamana cu cel al unei capitale europene, oamenii, masinile, aspectul cladirilor… Ajung la locul de intalnire. Ma asez pe o banca, e inca devreme, mai sunt vreo 10 minute pana la ora 9. Intentionez sa-mi termin cafeaua si sa ma mai bucur putin de aceasta dimineata insorita, intr-un oras, care incepe sa-mi semene din ce in ce mai mult cu cel in care mi-ar placea sa locuiesc. Dupa cateva clipe vine spre mine un cersetor. Imi cere bani, ii spun ca nu am marunt, imi cere o tigare, ii spun ca nu am nici tigare, se intoarce injurandu-ma. Incerc sa depasesc evenimentul cu usurinta, mai beau din latte si ma uit spre bulevard. Un Ferrari sta la semafor in spatele unui 104 cu pragurile ruginite. Doi minoritari isi pun in valoare super sistemul de muzica instalat pe  o Dacie 1300. Ma intorc sa privesc spre malul Dambovitei, sa incerc sa regasesc stralucirea soarelui in luciul apei. Tot malul este plin de pescari si de gunoaie. M-am trezit la realitate. Ajunge si persoana pe care o asteptam. Mai fac cativa pasi. Imi dau seama ca orasul asta, tara asta, ar putea fi ce ne dorim unii dintre noi, chiar cu usurinta. Dar nu este.  Welcome to Bucharest, city of Romania!

2. Curcubeul

Era o sambata cu cerul innorat si cu o temperatura care nu te putea convinge sa-ti parasesti locuinta. Stateam tolanit in fotoliu, incercand sa-mi fac curaj sa ies din casa. Fiind o perioada in care incerc sa iau niste decizii, cazusem intr-o stare de meditatie. La televizor era o emisiune in care se dezbatea subiectul familiei, al casatoriei si al vietii de cuplu. Printre invitati se numara si Mihaela Tatu, a spus o idee ce mi s-a parut foarte frumoasa, si prin prisma intelesului dar si prin forma: Curcubeul, ca sa existe, are nevoie si de ploaie si de soare. 

Este clar, banuiesc, pentru oricine ca viata este un cumul de bucurii si nefericiri. Aranjate intr-o ordine aleatorie, reprezinta consecinte ale actiunilor noastre din trecut, dar, nu pot fi controlate. Este clar ca nu poate exista bine fara rau, asa cum nu poate exista curcubeul fara soare si ploaie, nu poate exista nici viata fara nefericiri si bucurii. Deci trebuie sa avem de toate. Eu cred ca aceasta judecata trebuie aplicata pentru toate activitatiile omului. In cazul profesiei, nu poti sa avansezi fara sa ai momente de declin, la fel cum nu poti sa ai momente de declin fara sa fi avut progres. Pentru relatiile de cuplu, exista aceleasi urcusuri si coborasuri, ce tine de noi insa, este sa incercam sa controlam amplitudinea acestor sinusoide. Cum facem asta? Cred ca tine in primul rand de experienta (adica de greselile pe care le-am facut in trecut – conform lui Oscar Wilde), in al doilea rand de sansa si, poate cel mai important, de comunicare. Comunicare atat verbala, cat si principiala, mentala, senzoriala si personala. Ce inteleg prin comunicare personala? Inteleg ca trebuie sa comunicam cu noi insine. Sa ne punem intrebari, sa ne criticam, sa ne laudam, sa ne ironizam si, in primul rand, trebuie sa fim corecti si obiectivi cu noi insine.

Despre cuplu. De fiecare data oamenii se gandesc la cum ar trebui sa fie partenerul ideal, la ce calitati trebuie sa aibe ca sa fie potrivit cu cerintele noastre. Dar de cate ori ne intrebam ce calitati trebuie sa avem noi ca sa fim buni pentru celalalt? De cate ori ne gandim daca suntem potriviti? De cate ori ne intrebam ce trebuie sa imbunatatim la noi ca sa fie multumit partenerul de viata? Eu cred ca important in orice judecata este sa plecam de la ce suntem noi, de la ce reprezentam noi intr-un anumit moment, unde suntem, unde putem ajunge, dupa care sa-l studiem pe celalalt. Si toate intrebarile astea, nu trebuie sa ti le pui decat daca ai lamurit o alta problema…. va iubiti?

Daca dragoste nu e, nimic nu e. Marin Preda – Cel mai iubit dintre pamanteni

Familia-Curcubeu

Tema: “Familia” , Autor: o fetita de 8 ani. No comment.

3. O berarie celebra, o afacere de succes, un loc de poveste

In patrulaterul bancilor, format din strazile Eugen Carada, Smardan, Lipscani si Stavropoleos, se gaseste una dintre cele mai vechi si cautate berarii. Caru’ cu bere, pe a carui firma era reprezentat un car incarcat cu butoaie de bere tras de doi cai, se afla pe strada Stavropoleos, in apropierea frumoasei biserici inaltate in 1724 de Ioanichie, este creatia a trei transilvaneni intreprinzatori din Medias, fratii Mircea-Victor, Ignat si Nicolae. ei au pus piatra de temelie a berariei in anul 1879, introducand pentru prima data consumul berii in Bucuresti. Ulterior s-au despartit, Mircea-Victor a deschis o berarie in Gara de Nord, Ignat un local pe Academiei, iar Nicolae a dus mai departe Caru cu bere.

Cladirea are un stil arhitectural original pentru acea vreme. interiorul este in stil neogotic, iar ambianta este cea de berarie germana. Decoratiunile si mobilierul au conferit restaurantului un aer aparte, occidental, dand o impresie atragatoare si civilizata.

Caru’ cu bere era plin ochi ziua si noaptea. Nu era amploaiat care sa lucreze in centrul Bucurestilor si sa nu treaca pe la restaurant, pentru a lua un mizilic si o bere. Impreuna cu Gambrinusul lui Caragiale din apropierea Teatrului National devenisera adevarate cenacluri literar-artistice. Cosbuc se intalnea la Caru’ cu bere cu multi scriitori tineri, pe care ii invita si carora le platea si consumatia. Venea si Caragiale, insotit de nelipsitul sau amic, actorul Iancu Brezeanu. La Caru’ cu bere poposea frecvent Mateiu Caragiale, pentru a-si intalni prietenii cu care schimba idei si bere. Ziaristul si omul de spirit Constantin Bacalbasa, un causeur de prima mana, dar si un gurmand recunoscut, pentru care micii si berea erau sarea si piperul vietii, era nelipsit de la berarie.

Asa descrie Petru V. Ignat in cartea sa “Bucurestii in vremi demult trecute” restaurantul Caru’ cu bere. De curand, avand o intalnire in zona Lipscani, am ajuns si eu la Caru’ cu bere chiar la ora pranzului. Caru’ cu bere este un restaurant destul de mare, dupa parerea mea (neavizata) are aproximativ 170-200 de locuri inauntru si 35-40 de locuri la terasa. Cu greu am reusit sa ocup o masa inauntru. Pe terasa, desi as fi vrut pentru ca era o zi de toamna superba cu o temperatura ideala de 23-25 grade si cu un cer senin si foarte albastru, nu as fi avut nicio sansa. Erau cateva grupuri de 3-4 persoane care asteptau in strada sa se elibereze o masa afara, asa ca m-am lasat pagubas si am intrat. In local 9o% din mese ocupate. Clentela era formata din cativa oameni trecuti de a doua tinerete, care probabil, nostalgici, sunt niste obisnuiti ai locului, de cativa straini (turisti) impresionati de frumusetea restaurantului, ce nu incetau sa fotografieze, iar majoritatea era formata din oameni tineri, cel mai probabil angajati ai firmelor ce isi desfasoara activitatea in zona. Intr-o zi de joi, la pranz, in restaurant se canta muzica live la clarinet. O atmosfera greu de descris in cuvinte. Veselie, voie buna, parfumul vremurilor interbelice in care actori erau oamenii prezentului. Un prezent zbuciumat, incert, defavorizat de o criza financiara, si cel mai rau, cutremurat de 40 de ani de comunism care au distrus o societate plina de farmec.

Placut impresionat, de tot ce reprezinta acest loc, istorie, traditie, arhitectura dar si de un serviciu ireprosabil si o mancare foarte buna, am revenit si sambata. Aceeasi atmosfera. La fel de plin. La intrare te intampina un receptioner ce te conduce la masa. Cand am ajuns vorbea la telefon cu un client care dorea o rezervare pentru seara, receptionerul se scuza spunandu-i ca numai erau locuri disponibile.

La plecare, parca ii cautam cu privirea pe Cosbuc sau pe Caragiale…

Poate sunt eu mai usor impresionabil, dar o data ce ajungi intr-un astfel de loc, o data ce-i auzi povestea, o data ce vezi bucuria si senitatea ce-i cuprinde pe oameni in acel cadru, nu ai cum sa nu te indragostesti de Bucuresti. Poate intr-o zi se vor redeschide si Vulpea Rosie, Bene Bibendi, Gambrinus, Boema etc.

Poate intr-o zi vom traii iarasi in Micul Paris de alta data.

Pana atunci caut niste Zavaidoc sau Cristian Vasile pe youtube.

4. Cum sa nu iubesti Romania?

adidas

gratarul romanesc

Sunt sigur ca fiecare dintre noi a avut un coleg in liceu, care facea numai tampenii, numai farse de prost gust, care nu invata bine…dar care din cand in cand facea cate ceva “funny”, care ii facea pe toti sa rada, care avea momente in care, ori prin naivitate, ori prin carisma te facea sa uiti de toate tampeniile pe care le facuse pana atunci…pe care nu aveai cum sa nu-l iubesti… Cam asa vad eu Romania. O tara populata de cele mai ciudate specimene umane, dar si de cele mai inventive. Traind in aceasta tara inveti zilnic cate ceva, nu te plictisesti niciodata si mai mult, orice s-ar intampla rau, ai tot timpul o scuza…”Asta e, daca traiesc in tara asta de cacat!” 

Dar tara nu este de vina, nu are nici cea mai mica logica afirmatia de mai devreme, care sunt sigur ca toti o folositi cel putin o data pe luna   Vina o avem noi, pentru ca nu reusim sa integram in peisajul mioritic sistemul occidental, nu reusim sa transformam acest haos intr-un hibrid functional, in care sa ne pastram identitatea, sa ne pastram lenea, neseriozitatea, dar sa ni le pastram doar in masura in care sa ne dea un strop de farmec…SI ATAT. Aratati-mi in Germania sau in Austria sau oriunde in occident, o batrana care sa isi tricoteze emlema adidas pe pulover sau cineva care face gratar pe zabrelele cosului de la supermarket??? Astea-s niste detalii… la fel cum sunt si Brancusi, Eminescu, Enescu, manastirle din Moldova…etc. Hai sa gasim o formula de simbioza intre “sacru si profan”! Cred ca rezultatul ar fi impresionant!!! Nu cred insa ca se poate… trebuie sa existe vointa sociala si, cel mai important, vointa politica… sa existe un sistem de management si un plan de dezvoltare pe termen lung care sa tina cont de TOT. Poate-l importam!!! Hai sa-i punem pe specialistii europeni la treaba, sa ne gaseasca ei formula simbiozei!

Si totusi… “…n-ai cu cine…” sau “…daca s-a furat tot, acum ce sa mai faci…” sau “…poate maine…” sau “…eee, las’ ca se putea si mai rau…”

O sa lansez un anunt oficial cat de curand: “Caut putina initiativa, consecventa si chef! Ofer recompensa substantiala: O viata mai vesela si mai increzatoare!”

“HAI CA SE POATE”

5. Despre miracol si felul lui de a ni se arata.

Miracolul este magia despre care, noi ”citadelii”, credem ca face parte dintr-o poveste frumoasa, spusa la un foc de soba, o data, de mult. Teoria in care, vrand nevrand, ajungem sa credem este aceea a neinfaptuirii miracolului. Facem greseala sa asimilam exceptia cu miracolul sau sa atribuim miracolul Divinitatii. Intr-un sens mai larg cu totii suntem invatati ca miracolul nu este posibil omului, el vine de undeva de sus si nu poate fi realizat decat prin mijloace necontrolabile. 

Miracolul este acel lucru care se intampla si datorita lui viata noastra se schimba  in bine.

Am o prietena a carei mama, cu multi ani in urma,   a fost diagnosticata cu cancer in faza terminala. A decis sa nu faca tratamentul cu raze si citostatice si sa astepte finalul in mod natural. Dupa un an si cateva luni, starea ei nemodificandu-se in niciun fel, a refacut analizele. Analizele noi au aratat ca numai sufera de boala malefica, atat de prezenta in jurul nostru. A fost un miracol?

Am un prieten foarte bun, care intr-o discutie generala, mi-a spus o fraza. o propozitie simpla. M-a pus pe ganduri, si cateva zile mai tarziu, in baza celor spuse de prietenul meu, am luat o decizie importanta asupra vietii mele. In timp, s-a dovedit ca deicizia a fost buna, si chiar daca el nu a dorit, prin ceea ce mi-a spus, sa ma influenteze in vreun fel sau  sa ma sfatuiasca, contextul in care discutam nu avea legatura cu deciza respectiva, datorita lui viata mea s-a schimbat in bine. A fost un miracol?

Ne trezim dimineata si avem posibilitatea sa savarsim atat de multe miracole in fiecare zi. Multe din ele chiar le savarsim, inconstient. Coincidentele acestea le numim miracole sau miracolele le numim coincidente?

E un miracol ca traim si trebuie sa ne bucuram de el cat putem de mult. Cred ca iubind, fiind sinceri, fiind drepti si hotarati…cred ca traind…generam miracolul in fiecare zi.

2010

1. Viata este scurta.

“Viaţa nu este ce ai trăit, ci ce îţi aminteşti că ai trăit şi cum ţi-o aminteşti pentru a o povesti.” Gabriel Garcia Marquez

Uneori ma trezesc dimineata, beau o cafea, mananc ceva, ma duc la birou, lucrez, ma intorc de la birou, ma relaxez prin vreo cafenea, ma intalnesc cu prieteni, radem, glumim, uneori ne povestim necazurile, alteori bucuriile. Ma trezesc din nou, o iau de la capat. Uneori mi se intampla lucruri importante, unele ma fac fericit, altele trist. Uneori sunt fericit, uneori iubesc… Uneori imi amintesc. Imi amintesc momente din viata mea, momente frumoase, uneori devin melancolic, alteori fericit si, de cateva ori, trist. Ma gandesc, uneori, ca e prea greu sa iti indeplinesti visele, dar alteori mi se pare atat de usor. Ma ghidez in viata dupa cateva principii. Principii pe care mi le-am format de-a lungul vietii, unele provenite din educatia primita de la parinti, altele cand eram fericit, altele cand eram trist. Deci, traiesc. Si, uneori, reusesc sa apreciez asta. E foarte important sa apreciezi ca traiesti. Cu siguranta, oricine spune ca asta este cea mai mare Binecuvantare si cu siguranta ca toti vor spune, ca ceea ce este cel mai de pret este viata. Dar cum aratam asta? Cum ii demonstram vietii ca o apreciem?

Uneori, e bine sa ne amintim, ca viata este scurta.

Uneori, ar trebui sa nu amanam decizii importante, pentru ca, uneori, ne amintim ca viata este scurta.

Uneori, ar trebui sa informam pe oamenii din jurul nostru, despre cat de mult ii apreciem, cat de mult ii iubim, cat de mult..orice..pentru ca, uneori, acestea sunt cele mai importante decizii.

Uneori, e bine sa iertam.

Uneori, iubim, iubim mult si cu patos, si uneori, e bine sa o aratam.

2. Ce vrea femeia?

Am inceput sa scriu acest articol acum 6 luni, nu am vrut sa il postez pentru ca am crezut ca, ideea in jurul careia se invarte articolul este copilareasca si provine dintr-o frustrare personala. L-am corectat, poate l-am imbunatatit sau poate a devenit mai prost…astept impresii…

“Fiecare credem că femeia care ne iubeşte are, păstrate pentru noi, anumite gesturi de mângâiere şi frumuseţe, gesturi cărora noi le dăm un anume înţeles şi e o suferinţă crâncenă să vedem că le are şi pentru altul.” – Camil Petrescu – Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

Barbatii incearca sa afle ce vrea femeia, incearca sa patrunda in intelusurile ascunse ale mintii ei. Incearca sa o descopere, sa o cunoasca, pentru a o putea face fericita, pentru a o cuceri si pentru a o avea doar pentru ei. Problema posesivitatii este mare, majoritatea barbatilor se cred stapanii femeilor de langa ei. Atunci cand barbatul este parasit sau inselat, incepe sa se gandeasca ce vrea femeia, incepe sa-si faca probleme legate de comportamentul lui, daca nu cumva a gresit el cu ceva… Ideea e ca barbatul nu greseste niciodata de fapt si nici femeia, pur si simplu trece dragostea si incep sa apara tot felul de noi curiozitati. Problema este atunci cand, dragostea trece doar pentru unul dintre parteneri. Acela este momentul in care cineva va avea de suferit, mult si dureros…ACELA este momentul in care se face diferenta intre oamenii verticali si cei cocosati…si e valabil si in alte situatii. Puterea cea mai mare pe care trebuie sa o ai este sa spui: S-a terminat! si in niciun caz sa tii doar pentru tine asta. Asta inseamna corectitudine!

Eu cred ca barbatii sunt mai sentimentali decat femeile, si ca ei iubesc mai mult, mai puternic, mai intens…doar ca uneori mai limitat.

Femeia vrea ce vrea si barbatul…sa fie fericita si sa se intalneasca, cat mai profund si puternic, cu iubirea! Cel mai frumos este atunci cand o femeie si un barbat isi doresc acelasi lucru!

Marea întrebare, la care nu ştiu să răspund în ciuda a treizeci de ani de studiu despre femei, este următoarea: “Ce vrea de fapt o femeie?”. – Sigmund Freud

3. Tristetea.

Si daca am dreptate?

“Oamenii de o tristeţe profundă se dau de gol când sunt fericiţi: ei au un fel de a se crampona de fericire, de parcă ar vrea s-o zdrobească şi s-o înăbuşe din gelozie. Ah, ei ştiu prea bine că ea le va scăpa printre degete!” (Friedrich Nietzsche)

Am intrebat de curand pe cineva daca este trist. Raspunsul a venit, fara urma de ezitare, ferm, raspicat si clar…a zis DA. Ma gandesc de ce. Stiu ca trece prin momente grele, de toate felurile. Dar de ce sa fii atat de sigur ca esti trist?

Cred ca exista oameni tristi si oameni fericiti, dar printre ei, existam noi, majoritatea, care ne zbatem in multitudinea de stari intermediare. Este posibil ca tristetea sa nu existe. Pana la urma ce inseamna sa fii trist? Cum definim tristetea? Cred ca atunci cand cineva se considera trist, de fapt foloseste tristetea pentru a defini absenta fericirii. Si atunci, nu este trist.

Cand eram mic am auzit o poveste. Era despre o printesa, frumoasa cum alta nu mai existase pana atunci, pe care o vraja malefica a transformat-o intr-o broasca raioasa. In poveste nu se spune ca printesa era trista. De ce nu era trista? Pentru ca ea stia cine este, ce este, si stia ca, in ciuda aparentei momentane, in care avea aspectul unei broaste raioase, ea era printesa cea frumoasa. Nu avea cum sa fie trista.

Cat traiesti, e necesar sa te lovesti de greutati, sa fii inselat, sa fii ranit, sa te loveasca trenul. Cum altfel am putea aprecia clipele speciale, frumoase, fericite…daca nu prin puterea comparatiei?

Nu mor caii cand vor cainii. – proverb romanesc

4. Umanitate

Seara de sfarsit de primavara, ploioasa dar calduroasa, weekend, acasa la niste prieteni…ingredientele perfecte pentru a vedea un film bun. Am vazut UNTHINKABLE.

Un film despre terorism, un film dur, cu imagini terifiante. De cand s-a terminat filmul, ma tot macina o intrebare, ce inseamna UMANITATE?

Eliminand sensul principal, si anume colectivitate formata din oameni, atunci cand facem referire la umanitate, ne gandim la omenie, bunatate, mila, solidaritate, respect…

Ma intreb…cand am incetat sa mai fim oameni?

“Dacă tânjeşti după o utopie, dorinţa ta se îndreaptă, de fapt, către o armonie individuală şi socială. Această armonie nu a existat niciodată, întotdeauna a fost un haos. Societatea a fost împărţită în diferite culturi, în diferite religii, în diferite naţiuni – toate având drept fundament diverse superstiţii. Nici una din aceste împărţiri nu e valabilă. Ele arată însă că omul este divizat în el însuşi, iar acestea sunt proiecţiile conflictului său interior. Omul nu are unitate lăuntrică şi, prin urmare, nu este în stare să creeze o societate, o umanitate unică, nici în afara lui. Cauza nu se găseşte în exterior. Exteriorul este doar o reflectare a fiinţei sale lăuntrice.” – OSHO – lider spiritual indian

“Înlocuind cultul lui Dumnezeu cu respectul şi iubirea pentru umanitate, proclamăm că raţiunea umană este singurul criteriu al adevărului; conştiinţa umană, baza justiţiei; libertatea individuală şi colectivă, singura sursă de ordine în societate.” – Mihail Bakunin

5. despre viata si cum e sa traiesti…by Octavian Paler

Avem timp pentru toate.Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,avem timp sa citim si sa scriem,sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim princenusa lor mai tarziu.Avem timp pentru ambitii si boli,sa invinovatim destinul si amanuntele,avem timp sa privim norii, reclamele sau un accidentoarecare,avem timp sa ne-alungam intrebarile,sa amanam raspunsurile,avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.Avem timp pentru toate.

 

Nu e timp doar pentru putina tandrete.Cand sa facem si asta murim.

 

Am invatat…

 

Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeascaTot ce poti face este sa fii o persoana iubita.Restul … depinde de ceilalti. Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie. Altora s-ar putea sa nu le pase. Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere. Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi. Am invatat ca nu conteaza CE ai in viataCi PE CINE ai. Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmeculcca 15 minute. Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva. Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce potaltii mai bine sa faca. Ci cu ceea ce poti tu sa faci. Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor. Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva. Am invatat ca oricum ai taia. Orice lucru are doua fete. Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cucuvinte calde. S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi.

 

Am invatat ca poti continua inca mult timp

Dupa ce ai spus ca nu mai poti. Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie. Indiferent de consecinte. Am invatat ca sunt oameni care te iubesc. Dar nu stiu s-o arate. Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat. Dar nu am dreptul sa fiu si rau. Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distantaIar asta este valabil si pentru iubirea adevarata. Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu. Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul. Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten. Oricum te va rani din cand in candIar tu trebuie sa-l ierti pentru asta. Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fi iertat de altii. Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti

 

Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta

 

Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea. Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii. Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamnaca nu se iubesc. Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca seiubesc. Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primulloc. Si nu faptele sale. Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru. Si pot vedea ceva total diferit. Am invatat ca indiferent de consecinte. Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departein viata. Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore. De catre oameni care nici nu te cunosc. Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimicde dat. Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.

 

Am invatat ca scrisul. Ca si vorbitul. Poate linisti durerile sufletesti. Am invatat ca oamenii la care tii cel mai multIti sunt luati prea repede. Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama. Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu ranioamenii si a-ti sustine parerile.

 

Am invatat sa iubesc. Ca sa pot sa fiu iubit

 

Am invatat…

Octavian Paler 1926-2007

Premiul special „TOP RATED POST OF THE YEAR”  La soba

E noapte inca…si e cald…vreau sa mai dorm…

M-am trezit mai devreme decat trebuia, fortat de imprejurarile unei ierni cu multa zapada si gheata. Scos cu forta din culcusul calduros in frig, ploaie si vant. Un vant atat de perseverent pentru a-mi picta fata cu aschii de gheata, o ploaie atat de convinsa a-mi uda tot corpul si un frig atat de hotarat sa-i ajute pe cei doi. Le-am indurat cu stoicism, gandind ca vor trece, ca ma voi intoarce in culcusul calduros. M-am gandit ca voi fi alintat cu aromatul miros al cafelei proaspete, cu sunetul lemnului de brad pocnind in soba, cu placinta calda, putin arsa, abia iesita din cuptor. Si m-am gandit ca le voi savura si le voi rade-n nas frigului, ploii si vantului. Le voi spune, din locul cald in care ma gasesc, ca viata nu e grea, ca trezitul prea devreme nu e chinuitor, ca sufletul mi-e cald si iubitor si ca-i voi ierta pentru ca mi-au fost potrivnici, pentru ca doar asa am mai savurat cateva clipe, bucurandu-ma de viata.

De peste deal, soarele a invins norii…se lumineaza…poate se va dezgheta poteca…

Stau langa soba, sorbind din cafea, asteptand sa se raceasca placinta abia scoasa din cuptor, ce-mi gadila fabulos mirosul si ascultand, cand focul, cand radioul vechi, la care, intamplator sau nu Sinatra interpreteaza, in stilu-i absolut, o melodie mai veche de cat mine. Intorc capul spre geam. O caprioara ma privea.

Le-am spus vantului, frigului si ploii ca vreau sa o iau de la capat. Ca vreau sa fiu iarasi trezit brusc, ca vreau sa fiu iarasi chinuit de ei si ca stiu ca asa trebuie sa fie.

Nu e basm, s-a intamplat azi. Si ni se-ntampla tuturor…si e viata.

“Viaţa nu e efort, mers lent spre îmbătrânire, cedări şi resemnări; viaţa are delir, tumult în soare, bucurie respirată. – Ionel Teodoreanu (Lorelei)”