Era a treia data cand ma suna in ultimele 5 minute. Asa e ca nu-i lucru mai enervant decat sa te sune cineva, insistent atunci cand te grabesti? Devine unul dintre acele momente de „simt enorm si vaz monstruos”, in care toate simturile se ascut si orice stimul extern devine insuportabil. Plecasem in graba din casa si-mi uitasem ceva important acasa, telefonul suna si eu nu puteam raspunde, era indesat in blugi, mainile imi erau ocupate si mai si ploua. Dincolo de balta in care tocmai calcasem, cu mai mult de jumatate din pantof era un ziar aruncat, plouat si cu tot textul aproape sters, dar am putut vedea data, era de ieri. Si in acelasi timp, m-am gandit la cat a trecut de cand nu am mai citit un ziar pe hartie, la cat a trecut de cand nu mi-am mai uitat ceva acasa si sa fiu sunat sa mi se aminteasca, la cat a trecut de cand nu m-am mai gandit la acestea. Si m-am oprit in ploaia marunta, in balta care-mi acoperea pantofii pana la glezne si am lasat toate gandurile sa treaca prin mintea mea. Am scos telefonul din buzunar si l-am oprit.

Nimic nu e mai provocator decat linistea si visul. – Oscar Wilde

Uneori trebuie sa ne oprim si sa ne aducem aminte de visul nostru. Viteza cu care se petrec evenimentele, influentele care ne lovesc din toate directiile, toate gandurile celorlalti, ne impiedica uneori sa mai visam. Ne impiedica sa ne amintim visul nostru, cel nascut in tinerete si cel caruia i-am jurat ca-l vom indeplini. Visul acela pur si naiv, cuminte si neatins de rele, visul promis noua de catre noi.

Photo credits to George Maftei